Din istoria Basarabiei

Evenimente premergătoare Congresului Ostaşilor Moldoveni

Ștefan Holban, București, Mai 1955

Delegaţia Ostaşilor Revoluţionari Moldoveni La guvernul Kerenski

            După cum se ştie, la izbucnirea revoluţiei ruse din februarie 1917 în primul rând s-au înfiinţat Comitete Revoluţionare pe tot întinsul imperiului şi bine înţeles şi în armată, care la acel moment se afla pe toate fronturile.

            La început s-au organizat Comitete Revoluţionare cu caracter general, adică nu erau separate pe partide politice, naţionalităţi, etc. Dar peste câtva timp au început să se separe după culoarea politică şi naţionalităţi.

            Comitetele diferitelor naţionalităţi la început s-au afirmat ca cele mai energice, vioaie, combative; parcă prin aceasta voiau să sublinieze, că naţionalităţile minoritare din Rusia ţaristă au suferit mai mult decât alţii.

            Atuncea şi moldovenii noştri nu s-au lăsat mai prejos decât alţii şi şi-au alcătuit şi ei peste tot Comitete Revoluţionare Moldoveneşti, atât în oraşe, târguri şi sate cât şi în armată.

            Ori pe ce front s-ar fi aflat câţiva moldoveni ei s-au constituit în Comitet Revoluţionar al Ostaşilor Moldoveni şi au căutat să ia legătura cu alte organizaţii similare.

            Dintre toate Comitetele Revoluţionare ale Ostaşilor Moldoveni cel mai puternic şi care a jucat rolul cel mai însemnat a fost cel de la Odesa. Deşi prin titulatura Comitetul revoluţionar al Ostaşilor Moldoveni din Garnizoana Odesa, el a jucat rolul unui Comitet Central. Aceasta datorită faptului, că el avea sediul la Odesa, care era şi centrul districtului militar, de unde se diriguiau toate treburile ostăşeşti din sudul Rusiei şi frontul românesc şi poate şi prin faptul că aicea se aflau o mână de ostaşi moldoveni mai răsăriţi care au desfăşurat o activitate mai rodnică.

            După aceasta au mai jucat roluri mai însemnate Comitetele Revoluţionare ale Ostaşilor Moldoveni din Iaşi şi Roman.

            Mai târziu s-a format un Comitet numit Central la Chişinău, care se compunea la început din elemente de la Iaşi şi Roman, dar care cu toate că se afla în capitala provinciei sale mult timp nu a reuşit să-l întreacă în activitate şi influenţă pe cel din Odesa, care deja îşi câştigase o faimă şi îşi luase un mare avânt.

            El în scurtă vreme a izbutit să-şi alcătuiască un batalion întreg curat moldovenesc. Şi-a format o adevărată şcoală de instructaj în acest batalion. Instruia cadre active şi le trimitea în provincia sa la început, în capitalele de judeţ şi pe urmă şi prin celelate centre mai mici.

            Aceşti delegaţi la faţa locului aveau puteri discreţionale şi organizau peste tot Comitete Revoluţionare, care de fapt diriguiau şi conduceau viaţa obştească de la faţ locului.

            Îmi amintesc că cu orice ocazie de manifestări politice din Odesa moldovenii erau în frunte. Unităţile lor erau bine pregătite, instruite şi disciplinate.

            În repetate rânduri forurile superioare revoluţionare le-au adus mulţumiri publice pentru activitatea sa şi devotamentul manifestat pentru reuşita scopurilor revoluţionare.

            În special, când a pornit reacţiunea în frunte cu generalul Kornilov, Kolceag şi alţii, la luptă activă şi organizată pentru înăbuşirea revoluţiei, moldovenii ostaşi din Odesa au dat dovadă de cei mai credincioşi luptători pentru apărarea cauzelor revoluţiei şi pentru aceste fapte au fost citaţi şi li s-au adus mulţumiri publice în repetate rânduri.

            Comitetul Revoluţionar Moldovenesc a ostaşilor din Odesa, cum am arătat, nu-şi limita activitatea sa numai la centrul din odesa. El alerga şi dădea ajutor ori unde era nevoie.

            Când a văzut că luptele contrarevoluţionarilor iau amploare şi se întind peste tot în Rusia, în şedinţa Comitetului din 30 august, la propunerea primului secretar al său, a hotărât sa adereze tuturor moldovenilor ostaşi din întreaga Rusie un călduros apel în care să-i îndemne şi să le ceară să lupte fără cruţare împotriva ori căror contrarevoluţionari. Iată, apelul:

            FRAŢI MOLDOVENI!

            ComitetulÎmplinitor al Sfatului Deputaţilor Ostaşilor Moldoveni din garnizoana Odesa, în şedinţa sa din 30 august al anului acestuia, desbătând starea lucrurilor din Rusia în legătură cu răscoala generalului Kornilov, a hotărât să adereze către toţi fraţii moldoveni cu o călduroasă chemare, îndemnându-i la unirea tuturor organizaţiilor moldoveneşti, spre a lupta cu duşmanii slobozeniei.

Fiecare moldovean trebuie să ţie minte, că e dator să apere slobozenia atât de scump dobândită, mai ales fiindcă noi moldovenii am suferit de la regimul ţarist autocrat mai mult ca oricare.

Deasemenea acum, când duşmanii slobozeniei vor să aducă stăpânirea veche înapoi, noi moldovenii trebuie să fim cei dintâi apărători al slobozeniei şi a fericirii viitoare, la care atît de mult am visat.

  1. Preşedinte (s.s) Ştefan Holban

                                   secretar (s.s.) D. Popov

Extras din Albumul Basarabiei de Gheorghe Andronache, pag.113 (Cuvânt Moldovenesc, nr.78 din 1917). Conform cu originalul. Certificat la cerere d-lui Ştefan Holban. Eduard Mirto, avocat, str. Gen. Manu nr.1, Bucureşti

Activitatea acestui Comitet a fost multilaterală şi el a jucat un însemnat rol în mişcarea revoluţionară a ostaşilor moldoveni.

Roadele Comitetului se datoresc faptului că că el era alcătuit din persoane active şi pricepute. Cei mai mulţi au fost oameni devotaţi cauzei revoluţiei şi încercaţi luptători revoluţionari. În fruntea lui era ştabs căpitanul Emanuil Catelli, câţiva secretari şi membri ca Anton Crihan, Neculai Cernei, Neculai Secară, Ion Păscăluţă, Constantin Osoian şi alţii, iar ca prim secretar subsemnatul.

În scurtă vreme batalionul de ostaşi moldoveni a fost transformat în regimentul 40. din acest regiment se alcătuiau detaşamente speciale, numite cohorte, care în frunte cu câţiva ofiţeri se trimeteau în judeţele provinciei natale, unde se stabileau în capitalele de judeţ şi vegheau la păstrarea ordinei şi adâncirea revoluţiei.

Văzând că alte naţionalităţi se organizau în cadrul provinciilor sale şi îşi alcătuiesc organe şi instituţii de conducere şi administraţie proprii etc, şi că elementele civile din Chişinău nu reuşesc să facă acelaş lucru şi pentru moldoveni, Comitetul a hotărât să ia iniţiativa şi în această privinţă.

După mai multe şedinţe şi dezbateri îndelungate s-a hotărât să se trimită o delegaţie din sânul Comitetului la guvernul Kerenski cu mandat special să obţină deslegarea pentru a convoca la Chişinău pentru data de 20 octombrie 1917 primul Congres a ostaşilor moldoveni din întreaga Rusie, care în primâl rând să purceadă la alegerea parlamentului revoluţionar, căruia să-i încredinţeze toată puterea în provincie, şi în al doilea rând să obţină aprobare pentru alcătuirea unei armate regulate moldoveneşti compusă din toate armele cu sediul principal la Chişinău.

Ţin minte cum s-a vorbit la aceste şedinţe că dacă civilii din Chişinău n-au reuşit până atuncea să facă acest lucru, noi militarii vom reuşi. Unde nu vom fi ascultaţi din cuvânt vom întrebuinţa forţa militară până ce nu va triumfa cauza revoluţiei.

În această delegaţie a fost ales praporşcicul Ion Păscăluşă şi subsemnatul. Cum ne-am primit delegaţiile speciale şi mandatul am plecat la drum, îndreptându-ne spre Cartierul General al Comandantului Suprem şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Kerenski, care se afla la Moghiliov, gubernia Jitomirsk.

În tren mai sfătuindu-ne între noi, eu şi cu Păscăluţă, am găsit de cuviinţă că n-ar strica să trecem prin Chinău, că dă … de bine de rău şi acolo este un Comitet Ostăşesc, care îşi zice Comitet Central, deşi încă în faşă, dar faptul că are sediul în capitala provinciei moldoveneşti poate ne va fi şi el de un oarecare ajutor. Zis şi făcut. Ne-am îndreptat spre Chişinău, am ajuns pe înserate şi ne-am dus direct la Comitetul Central ostăşesc, care îşi avea sediul în palatele fostului guvernator ţarist.

Ce noroc că am nimerit tocmai în toiul unei şedinţe plenare a Comitetului. Prezida colonelul Teodosie Cojocaru. Noi am stat chitic un timp oarecare şi când ne-a venit bine, ne-am anunţat că suntem o delegaţie de la Comitetul Ostaşilor Moldoveni din Odesa. S-a produs o explozie de aplauze şi strigăte de bravo. Atuncea am înţeles că ei cunosc activitatea noastră şi de aceea ne aplaudă aşa de călduros. Când s-au liniştit, preşedintele, nici una nici două: delegaţia de la Odesa are cuvântul. N-am avut încotro. Am luat cuvântul şi am expus aşa cum m-am priceput, scopul venirii noastre, delegaţiile şi mandatul ce avem de îndeplinit şi am încheiat cu rugămintea să ne dea şi Comitetul din Chişinău un delegat, care să meargă cu noi. Iar aplauze, iar strigăte de bravo.

Atuncea preşedintele se ridică de pe fotoliul său, se repede jos la mine şi mî îmbrăţişează şi sărută, spunând că tare ia plăcut cum le-am vorbit.

Propunerea noastră a fost primită cu multă bucurie şi chiar pot spune cu entuziasm, şi pe loc s-a ales ca delegat ştabs căpitanul Anatolie Popa.

Cu toate că eu şi Păscăluţă aveam delegaţii şi mandate de la Odesa, Comitetul din Chişinău a socotit de cuviinţă să ne dea şi el câte-o împuternicire formală în acelaşi scop.

Deaicea toţi trei am luat trenul şi ne-am îndreptat spre Cartierul General al Comandamentului Suprem de la Moghiliov. Călătorie lungă şi anevoioasă.. trenurile peste tot încărcate cu lume şi lume sgomotoasă. Peste tot discuţii politice înfocate, mă rog de principii. Ba de câteva ori s-au întâmplat şi bătăi chiar în tren şi tot pe considerente politice. Încăierările se produceau între ucraineni şi velicoruşi pe chestia independenţei Ucrainei. Multe am văzut şi auzit în acest drum. Dar până la urma urmei, după câteva schimbări de trenuri pe la unele noduri mai însemnate de cale ferată am ajuns într-o bună dimineaţă în gara Moghiliov.

Cum ne-am dat jos din tren am şi început să căutăm Cartierul General, pe care l-am aflat chiar lângă gară. Acolo însă am aflat că Comandantul Suprem chiar atuncea era gata de plecare pe front şi trenul şui special pufăie în gară pe linia întâia.

Ce să facem, doar suntem şi noi coşcogemite delegaţie, de la o întreagă naţionalitate, am luat-o repede spre tren, ca să ne prezentăm lui Kerenski. Spre surprinderea noastră când ne-am apropiat de tren … el şi-a luat sborul şi a plecat şuerând prelung, parcă a pagubă.

Noi săracii de delegaţi, cum eram, am rămas cu gurile căscate, înţăpeniţi pe loc şi nu mai eram în stare să facem nimic, nici măcar să vorbim … numai ne uitam unul la altul şi ne priveam ca în oglindă, cum ne-am schimbat la faţă.

După ce ne-am revenit în fire am ţinut un mic sfat acolo lângă terasamentul  liniei ferate şi am hotărât să ne ducem iar la Cartierul General să ne informăm unde şi cum îl putem prinde pe Kerenski. Acolo am aflat că el a plecat pe front, unde ultima vreme făcea des navete pentru a convinge personal pe soldaţi să continuie lupta mai departe şi nu se ştie când va reveni şi dacă va reveni la Cartier sau se va duce direct la Petrograd, unde avea şi acolo destulă trebă, fiindcă acţiunea comuniştilor îşi lua din ce în ce un avânt tot mai puternic şi vădit îi submina guvernarea.

Ce să facem? Ţinem iar sfat şi hotărâm să aflăm cine-i ţine locul la Cartier când el lipseşte, am aflat că îi ţine locul generalul Duhonin, şeful Marelui Stat Major.

Am obţinut audienţă la generalul Duhonin, pe care l-am găsit în bună dispoziţie. Un bătrânel simpatic, care ne-a primit cu toată bunăvoinţa, ne-a ascultat păsul şi ne-a spus că el  formal nu poate să ne dea aprobare pentru convocare primului Congres al Ostaşilor Moldoveni din întreaga Rusie, cum îi cerusem, dar ne-a dat să înţelegem indirect că e revoluţie şi că noi îl putem convoca şi fără vre-o aprobare oficială.

Atât ne-a trebuit! Chiar atunci direct de la dânsul ne-am dus eu şi cu Păscăluţă la Oficiul Poştal al Cartierului General, care se afla în clădirea gării Moghiliov şi acolo pe un pervaz al unei ferestre i-am dictat lui Păscăluţă, care a scris următoare telegramă şi pe care, după cât ştiu, o păstrează în original şi în ziua de astăzi:

Tuturor, tuturor, tuturor … Comandanţilor şi Preşedinţilor Comitetelor revoluţionare ale fronturilor, armatelor, corpurilor de armată, divitiilor, regimentelor şi unităţilor speciale spre conformare şi strictă executare.

Rugăm să trimiteţi de la fiecare număr de 250 ostaşi moldoveni câte 2 soladaţi şi un ofiţer, ca delegaţi la primul Congres al Ostaşilor Moldoveni din toată Rusia, aprobat de către Comandantul Suprem A. F. Kerenski. Acolo unde în unitatea respectivă nu se află un număr de 250 de moldoveni să se grupeze unităţile vecine şi să se aleagă numărul de delegaţi cerut prin această circulară. Delegaţii trebuie să sosească la Chişinău la data de 20 octombrie, când se deschide congresul.

Rugăm să-i înzestraţi cu delegaţii formale, mijloace de transport şi hrană pentru zece zile.

Pentru neexecutarea răspund personal Comandanţii de unităţi militare şi Preşedinţii Comitetelor Revoluţionare.

                        Semant: Delegaţii Ostaşilor Moldoveni Ştefan Holban, Ion Păscăluţă

Moghiliov, Cartierul General

Septembrie 1917

            După expedierea telegramei am plecat cu primul tren la Petrograd.

            Aici trebuie să fac o precizare pentru restabilirea adevăruluiistoric.

            Nu ştiu din ce motive, dar mai târziu bunul meu prieten şi tovarăş de luptă, G.V. Pântea, care a jucat un rol destul de însemnat în luptele moldovenilor revoluţionari, a publicat această telegramă într-o broşură a sa ca fiind trimisă de dânsul în calitate de preşedinte al Comitetului Central al Ostaşilor Moldoveni din Chişinău.

            În sfârşit am ajuns la Petrograd, unde chiar în gară am găsit un birou de informaţii şi îndrumare a diferitelor delegaţii, care veneau la Petrograd.

            Explicându-le scopul sosirii noastre în capitală, am fost repartizaţi să fim găzduiţi pe insula Vasilevski la Şcoala de Ofiţeri, unde am fost foarte bine primiţi şi găzduiţi cu tot comfortul.

            A doua zi în primul rând ne-am dus la Ministerul Minorităţilor, unde era ministru Slavinski şi am cerut ca şi noi moldovenii să fim recunoscuţi ca naţionalitate independentă şi să ne bucurăm de toate drepturile acordate de revoluţie tuturor naţionalităţilor din Rusia. 

            Nu mică însă ne-a fost surprinderea când s-a adus un tablou cu naţionalităţile din Rusia şi în care noi muldovenii nici nu figurăm măcar. Am protestat energic şi atunci chiar în faţa noastră am fost trecuţi şi noi pe acest tablou. Parcă am răsuflat mai uşor cînd ne-am văzut cu ochii noştri trecuţi pe acel tablou şi am început discuţiile pentru a ni se recunoaşte drepturile autonomie şi dezvoltare naţională, administrativă, culturală  etc.

            Aici n-am întîmpinat nici o piedică. Tot ce am cerut ni s-a dat.

            A doua zi ne-am dus la Ministerul de război, unde fără nici o greutate  am obţinut dreptul de a ne alcătui armata noastră naţională, care să fie compusă din toate armele.

            A treia zi ne-am împărţit rolurile şi Păscăluţă cu Popa au plecat în recunoaştere ca să găsească moldoveni prin diferite instituţii, întrprinderi şi organizaţii, iar eu m-am dus la Direcţia Generală a Agenţiei Telegrafice, care purta denumirea generală P.T.A. prin care am hotărât să retransmitem telegrama expediată de la Cartierul General din Moghiloov şi să intervenim ca prin intermediul Agenţiei Telagrafică să fie publicate în toate publicaţiile periodice  din Rusia , Temîndu-se ca nu cumva pe calea poştei să nu pătrundă peste tot .

            Aicea am fost îndrumat să mă prezint Directorului General, pe caremi se pare că nu l-am găsit în toane tocmai bune.

            După ce i-am spus scopul venirii mele şi i-am prezentat delegaţia el a început să mă sucească şi învărtească în fel şi chip, că de ce mai trebuie să retransmitem prin Agenţia Telegragică din moment că am expediat-o de la Cartierul General pe cale oficială, şi altele şi altele.

            Văzînd că eu nu mă dau bătut mi-a cerut să-i prezint aprobarea scrisă din partea lui Kerenschii. La început eu am cam sfeclito, şiind bine că n-o am, dar repede mi-am revenit şi am început să o fac pe grozavul, că cum aşa de d-sa nu măcrede, că eu nu-s un oarecare trecător de pe stradă, sunt doar reprezentantul unei întrgi naţiuni  şi prinzînd curaj, cînd am văzut că el, cum era cam mititel de statură  a început să se ghemuiască pe fotoliul său şi să facă feţe, feţe am ridicat vocea şi scoţînd iar delegaţia pe care o aveam de la Comitetul Central al Ostaşilor moldoveni din Chişinău, am trîntit-o pe birou şi i-am spus: poftim, dacă nu mă credeţi pe cuvînt eu vă dau declaraţie scrisă pe verso acestui mandat al meu şi v-ăl las s-aveţi justificare, că văd că vă este frică nu ştiu de ce. La acest gest hotărît şi cum se vede neaşteptat, el a capitulat şi a început să-mi vorbească mai frumos spunîndu-mi: şi vedeţi că s-a găsit o cale paşnică, aşa că nu trebuie să ne mai certăm.

            Am scris pe verso delegaţiei mele declaraţie în care am afirmat pe a mea răspundere că Congresul Ostaşilor Moldoveni  urma să fie convocat la 20 octombrie la Chişinău a fost aprobat de Comandantul Suprem A. F. Kerenski.

            Mi-am luat rămas bun de la moşnegel în temeni cordiali şi am plecat. A doua zi telegrama noastră a apărut în toate editurile periodice din Rusia şi şi-au făcut efectul după cum s-a constatat mai tîrziu, fiindcă într-adevăr la Congres la data fixată au sosit peste 700 de delegaţi din toate colţurile Rusiei pe unde se aflau moldoveni.

            Eu însă mai tîrziu nu odată am fost ameninţat de adversarii politici ca odată şi odată voi fi tras la răspundere pentru acest fals cu telegrama şi cu declaraţia dată Agenţiei telegrafice,care că Kerenschii ar fi aprobat acest Congres. 

            Constatînd ca în Petrograd sunt multi cetăţeni din provincia noastră ne-am hotarît să convocăm o adunare a acestor cetăţeni şi pentru aceasta am obţinut o mare încăpere la regimentul Kehgolmscnii.

            Chiar a doua zi am publicat în toate ziarele din Capitală o convocare a cetăţenilor noştri,fixîndu-i o după-amiază peste două zile.

            La ora stabilită cînd ne-am prezentat la acest regiment am găsit marea sală arhiplină de oameni de diferite vîrste şi cei mai mulţi îmbrăcaţi în diferite uniforme. Pe atuncea toţi slujbaşii statului purtau uniforme speciale.

            Când a anunţat un ofiţer de la masa prezidenţială că a sosit delegaţia basarabeană şi noi eram abia pe la jumatatea sălii a izbucnit toată sala în aplauze şi urale care păreau că nu mai vor să ia sfîrşit.

După prezentările de rigoare acei aşezaţi la masa prezidenţială, ofiţerul ne-a prezentat în cîteva cuvinte adunării şi apoi ne-a învăţat să vorbim adunării în graiul nostru moldovenesc.

Noi ne-am executat şi am vorbit toţi trei arătînd scopul venirii noastre în Capitală, înputernicirile şi rezultatele obţinute pînă atuncea.Am fost ascultaţi cu multă atenţieşi adesea aplaudaţi.

Dupa aceasta au vorbit cîţiva cetăţeni din adunare, care s-au asociat la planurile noastre de a organiza şi noi în nouă fprmă socialistă de guvernare a statului şi mai ales să luptăm din puterile pentru  a ne organiza bine provincia noastră natală.

Noi atuncea le-am adresat un apel ca toţi, care vor şi pot să caute să plece în provincia natală, unde să-şi pună experienţa şi cunoştinţele în slujba poporului nostru. Mulţi şi-au dat adeziunea chiar acolo pe loc pentru a pleca în patrie.

La sfîrşit s-a votat o moţiune, în care se spunea că cetăţeanii din Petrograd, originari din Basarabia, aderă în la iniţiativa organizaţiilor revoluţionare a ostaşilor moldoveni şi că vor căuta să-şi închine viaţa idealurilor proclamate de revoluţie ajutîndu-şi fraţii di provincia natală.

Cu aceasta întrunire a luat sfîrşit, şi a doua zi au apărut dări de seamădespre întrunirea noastrră în ziarele principale din capitală.

Pentru organizarea şi reuşita acestei măreţe întruniri ne-a dat cel mai preţios concurs ofiţerul Stamate, care după cum am aflat, era un descendent al cunoscutului scriilor Constantin Stamati, de prin părţile Hotinului.

A doua zi după aceasta întrunire  ne-am dus la palatul de Iarnă, reşedinţa  împăratului de mai înainte, să vedem dacă nu-l  putem cumva găsi pe Kerenschi, că parcă nu ne venea să plecăm din capitala fără să-l vedem şi să vorbim cu şeful guvernului şi totodată  şi al statului, fiindcă aceasta a fost  ţinta noastră principală la plecarea de la făţa locului.

            Ajuns acolo am reuşit să pătrundem în anticamera cabinetului lui de lucru.

În anticameră  mai aşteptau audienţa cîteva persoane şi atuncea am luat  şi noi loc şi ne-am pus pe aşteptate, chibzuind să vorbim şi ce să-i spunem.

Ca uşier era un zdrahon de soldat gradat, înalt şi cu o barbă respectabilă neagră, ca pana corbului. Era un om în vârstă. Discutând între noi în graiul nostru moldovenesc, la un moment dat se apropie de noi şi ne spune foarte sever : ”Domnilor, nu ştiţi că se apropie să se vorbească în limba germană ? Doar sîntem în război cu nemţii, ei sunt duşmanii noştri şi D-vstre vorbiţi în graiul lor.”

La început noi ne-am cam fâsticit, privind figura lui severă, dar venindu-ne în fire îi spunem:” Domnule, cum se vede D-ta nu cunoşti limba germană, ca noi doar nu vorbim în limba germană.”

El atuncea se schimbă la faţă, ca un adevărat artist. Face o faţă veselă, surîde şi se năpusteşte pe rînd la fiecare dintre noi, îmbrăţişîndu-ne şi sărutîndu-ne, cu următoarele cuvinte: Fraţilor de unde sunteţi şi ce căutaţi pe aicea? că şi eu sunt moldovan de-a D-vstre. Sunt de loc din judeţul Orhei, răzeşi de a lui Stefan cel Mare. Am făcut serviciul militar în garda împărătească şi mai mult timp am servit ca vestovoi (uşier) tot aicea la cabinetul împăratului Neculai al II-lea. Acuma m-au mobilizat pentru război şi fiindcă sunt cam bătrîn, după cum vedeţi, m-au pus la vechiul meu serviciu, numai că acuma nu slujesc împăratului ci revoluţiei socialiste .

Ei, ce mai bucurie pe noi. Am vorbit cu dînsul despre multe lucruri şi mai ales ne-am bucurat că el ne va introduce la Kerenschii. Cînd acolo, aflăm că Kerenschii nu-i acolo, el mai rar vine la Petrograd. Mai mult stă la Moghileov la Cartierul General şi adesea timpul de pe urmă face călătorii pe front să-i convingă personal pe ostaşi să continuie războiul. Dar că nu-i nimica, în locul lui primeşte audienţe un general din aceştia noi făcuţi de dînsul şi că întîmplarea face să fie şi el basarabean, de prin sudul provinciei noastre. Numele îmi scapă, parcă Leviţchii, dacă nu mă înşel.

Cînd ne-a venit rîndul, omul cu care ne împrietenisem ne-a intodus, şi cîn am păşit pragul cabinetului de lucru, am văzut o sală, atît de mare că parcă nu i se mai desluşea marginile şi la mijlocul sălii, cel puţin la vreo 30 de paşi de la intrare, aşezat într-un fotoliu somptuos un general, destul de tînăr, roş la faţă şi plin de vigoare.

Cum ne-am apropieat de biroul lui s-a sculat în picioare, ne-a strâns mâna şi ne-a poftit să luăm loc. Cum a aflat că suntem o delegaţie din Basarabia imediat nea spus: da ştiţi că şi eu sunt basarabean. Ne-a întrebat cu ce scop am venit la Petrograd, şi noi i-am povestit amănunţit totul pentru ce-am venit şi ce am izbutit să facem pînă în acel moment.

După ce ne-a ascultat cu multă ateţie iar s-a sculat în picioare şi noi gîndind că aceasta este un semn că audienţa a luat sfîrşit ne-am sculat de pe fotolii. El ne-a rugat foarte insistent să stăm jos şi a început să ne povestească diferite lucruri despre faptul cum se desfăşoară revoluţia în imperiu şi că Kerenschii e cam necăjit că ostaşii nu mai vor să lupte. Noi i-am spus părerea noastră şi a cercurilor noastre că toată lumea crede că nu e bine sa continuăm razboiul, că e mai bine şi mai folositor pentru ţară va fi sa ne ocupam de noua organizare a tarii, care pentru a trece de la regimul ţarist la cel socialist are nevoie de multa muncă şi în oraşe şi la sate, unde elementele anarhiste au şi început sa-şi ridice capul şi să devasteze şi dezorganizeze viaţa publică. Ne-a spus că poate avem dreptate, dar că părerea lui Kerenski este alta.  

Dupa aceasta ne-a promis tot concursul şi ne-a invitat in cazul când vom avea nevoie de el să ne adresăm direct lui şi el pe cât îi va fi posibil ne va ajuta in toate acţiunile noastre.

La desparţire ne-a strâns mâinile cordial şi ne-a  dorit spor la muncă, repetând să nu uităm că avem un concetăţean, care poate să ne fie de folos în multe privinţe. I-am mulţumit mult şi aşa ne-am despărţit, cu cele mai bune impresii şi mulţumiţi că peste tot găsim oameni de inimă de pe la noi, care sunt gata să ne ajute.

Dupa vreo două zile de repaus am plecat cu trenul spre Chisinau. Când am sosit la Chisinau aici în urma comunicărilor noastre şi publicaţiilor din presă prietenii noştri din organizaţiile revoluţionare ostăşeşti moldoveneşti, la care se asociase şi organizaţiile revoluţionare civile făcuse toate pregătirile necesare pentru ţinerea congresului convocat de noi. Se obtinuse cea mai mare şi cea mai frumoasă sală din Chisinau – Sala Eparhială. Se alcătuise un birou de organizare a congresului. Se înfiinţase în gara un birou de iformaţie şi îndrumare a delegaţilor, care deja şi începuse să sosească din toate colţurile imperiului rusesc, pe unde fusese imprăştiaţi moldovenii cu ocazia războiului. Noi am raportat comitetelor din Odesa si Chişinău tot ce am făcut şi am ajutat la organizarea congresului, la pregătirea locurilor de găzduire a delegaţilor şi  hrana lor.

    Cu aceasta a luat sfârsit şi misiunea  delegaţiei noastre.