Amintiri

Revoluţia ruseasca din 1917

Eugen Holban, București, 1955

Mă aflam, spune Ştefan Holban cu armatele ruseşti în timpul primului război mondial în satul Smârdan, între Galaţi şi Siret, pe  o iarnă  cumplită, unde făceam serviciul de translator între  ruşi, români şi sârbi la Comandamentul diviziei VI  ruse de infanterie, sub comanda generalului Simanschii, un colonel bătrân, dar viguros, rece şi sever.

Pe front linişte, dar într-o noapte se primeşte o telegramă prin care ni se anunţă abdicarea  ţarului Nicolai al II-lea. Peste câteva ore o nouă telegramă în care se anunţă că ţarul a abdicat în favoarea fratelui său, prinţul Mihail Alexadrovici, dar că acesta a renunţat la tronul imperial şi că s-a format un guvern provizoriu, în frunte cu prinţul Livov, pentru girarea treburilor statului. Nici o altă lămurire, toţi surprinşi şi îngrijoraţi că …. oare ce va mai fi ?

Spre zorii zilei s-a primit, tot pe cale telegrafică o circulară lungă, cu toate instrucţiunile cum urmează să procedeze mai departe, în activitatea sa instituţiile civile şi cele militare.

Între altele, se ordona înlocuirea vechei formule pompoase de salut a  militarilor printr-un simplu … să trăiţi domnule colonel, formulă care într-un mod uimitor, era cunoscută de soldaţi, fără a le fi fost comunicată, iar buna dispoziţie a lor arăta că duhul revoluţiei plana în atmosfera Rusiei ca şi-n sufletul tuturora.

Chiar din prima zi s-au făcut alegeri în toate unităţile, s-au ales Comitete Revoluţionare, s-au înfiinţat cercuri culturale pe lîngă fiecare Comitet de unitate, abonamente la toate ziarele, se ţineau conferinţe, mitinguri, toată lumea părea în sărbătoare.

Înteresant este că nu s-a auzit nici o voce, care să se pronunţe contra revoluţiei, a schimbării totale a vieţii sociale, nici chiar printre ofiţeri; ceia ce, spune Ştefan Holban, mi-a plăcut, şi cu drept cuvînt, căci regimul ţarist ajunsese insuportabil pentru toată lumea, cu excepţiunea unei mâini de nobili şi profitori.

În această situaţie, parcă şi frontul se înfrăţise cu noi, şi el stătea pe loc.

Au fost slabe încercări să-i covingă pe soldaţi să lupte mai departe ba chiar şi personalităţi engleze şi franceze au intervenit, dar fără nici un rezultat.

Şi astfel a stat frontal pe loc până la închiderea păcii.

            Ştefan Holban descrie, sugestiv, ceia ce urmează: fiind muşcat de un câine, am fost trimis la Odesa la Institutul Pasteur pentru injecţii. Plimbându-mă prin oraş, am văzut pe strada Bazarnaya la nr.37 o modestă firmă, dar cu o inscripţie pompoasă: “Comitetul Executiv Moldovenesc al Sfatului Deputaţilor, Soldaţilor, Ofiţerilor şi Marinarilor din Odesa”.

Stăpânit de emoţie, simţind că aicea este ceva aproape de sufletul şi spiritual ei a intrat.

            La etaj, într-o cameră, a găsit Comitetul în plină şedinţă. La o mică pauză, m-am prezentat preşedintelui ştabs căpitan Manoil Catelli – pe care şi eu personal îl cunosc, căci e din Bălţi, şi el un bun roman, un om sincer, curat sufleteşte, deschis, om hotărât şi de curaj, despre care ştiu că a jucat un rol de seamă în rândul revoluţionarilor moldoveni, care au luptat pentru realizarea Republicii Moldoveneşti şi unirea ei cu România.

Cred că este locul să nu-l trecem cu vederea şi pe mult regretatul şi inimosul moş Ion Codreanu , o figură frumoasă şi impinătoare a basarabiei, un autodidact în plin înţeles al cuvântului, ca unul, care a avut un rol important în Sfatul Ţării şi în viaţa Basarabiei de la unirea ei cu Regatul , în afară de acţiunea lui fermă şi fructuoasă la Odesa în 1917, alături de Manoil Catelli, căpitan în armată şi căpitan de război.

            Dar să revenim la importantele date şi informaţiuni ce ni le furnizează Ştefan Holban din care se constată şi rolul jucat de el în mişcarea naţională în timpul mişcărilor revoluţiei din 1917, unde aportul lui, de o excepţională importanţă se evidenţiează în capitolul următor Delegaţia Ostaşilor Revoluţionari Moldoveni la Guvernul Kerenski

            Era o şedinţă furtunoasă ce a durat până la miezul nopţii. La propunerea preşedintelui Căpitan Catelli, şi după autobiografia ce Ştefan Holban şi-a făcut-o oral, la cererea asistenţei, în plenul şedinţei, în care a expus activitatea lui naţională şi revoluţionară pe front, crezul lui politeic şi felul cum a vorbit, atât ca fond cât şi în frumoasa limbă a lui moldovenească, Comitetul l-a cooptat pe Ştehan Holban ca membru în Comitet şi l-a ales chiar prim secretar al acestui Comitet.

            Acest Comitet sub conducerea lui Emanoil Catelli şi Ştefan Holban dirija şi îndruma toată lupta organizaţiilor revoluţionare a ostaşilor moldoveni. El a fost iniţiatorul înfiinţării unităţilor militare moldoveneşti. El ţinea legătura cu Comitetele Ostaşilor Moldoveni de pretutindeni. Când s-a organizat şi a pornit lupta contra –revoluţionarilor ca generalul Kornilov, generalul Kolceak şi alţii, el cel dintâi a sărit în apărarea revoluţiei cu unităţile sale militare. A organizat unităţi militare de luptă în toată Rusia şi a luptat atât de bine că a fost citat în presă de autorităţile superioare revoluţionare.

            El a trimis delegaţi împreună cu organizaţiile militare şi civile din Chişinău la Congresul tutror popoarelor din întreaga Rusie, care s-a ţinut la Kiev şi a fost înfiinţat şi organizat de către Rada Ucraineană (Parlamentul revoluţionar Ucrainean).

            Acest Congres a avut o mare însemnătate pentru toate popoarele minoritare din Rusia în sensul revoluţionar şi al dezvoltării lor naţionale. Şi tot el a trimis o delegaţie la guvernul provizoriu Kerenski, care a jucat rolul unei pietre unghiulare în dezvoltarea şi organizarea poporului moldovenesc şi în special a Republicii Moldoveneşti, delegaţia a fost compusă din trei persoane: Anatolie Popa, Ion Păscăluţă şi Ştefan Holban.

            În felul acesta a continuat activitatea Comitetului revoluţionar al ostaşilor moldoveni din Odesa până la marele Congres al ostaşilor moldoveni ţinut la Chişinău, care a reuşit să pună bazele parlamentului sau Sfatului Ţării, care a proclamat Republica Moldovenească.

            Când activitatea Sfatului Ţării era în toi, Rada Ucraineană a încercat să anexeze Republica Moldovenească la Ucraina şi, numai datorită energiei şi dârzeniei luptătorilor moldoveni, am scăpat de această pacoste, care ameninţa dorinţa moldovenilor basarabeni de alipire a Basarabiei la România.

            Izbucnirea marii revoluţii din Rusia în 1917 – revoluţie care a zguduit din temelie imperiul rusesc, revoluţie, care a avut un ecou puternic aproape în toate naţiunile lumii -, chiar de la începutul ei şi mai ales în timpul guvernului Kerenski, a făcut ca toate popoarele din Rusia, implicit şi moldovenii de pe ambele maluri ale Nistrului, să fie cuprinse de focul revoluţiei. Prin aceasta se creiase legături strânse între toate popoarele Rusiei, luptând, şi chiar ajutându-se unele pe altele, pentru independenţa lor naţională şi politică; independenţa naţională şi politică, care a fost numai iluzorie, căci, curând, toate popoarele din Rusia au trăit sub o deziluzie amară şi încă fără sfârşit.

            Din cele expuse mai sus cu privire la activitatea politico-naţională a lui Ştefan Holban, se constată cu evidenţă contribuţia lui, împreună desigur cu toţi ceilalţi fruntaşi basarabeni, la crearea Republicii Moldoveneşti, cu parlamentul ei Sfatul Ţării, care a dus la votul de unire a Basarabiei, fără condiţii, cu Patria Mamă.

            Activitatea lui Ştefan Holban, din acest punct de vedere, se confundă chiar cu întreaga evoluţie a întregii vieţi politico-naţională a Basarabiei, de la pregătirea şi crearea ei ca stat independent şi până la votul sfânt al unirii Basarabiei cu România.

            Şi când te gândeşti la rezultatele fericite obţinute de fruntaşii basarabeni ca C. Stere, Casile Stroescu, Pan Halippa, Ion Pelivan, moş Ion Codreanu, Manolachi Catelli, Ştefan Holban, fraţii Vlad şi Grigori Cazacliu, Simion Murafa, poetul Mateevici, Ştefan Ciobanu, D-r Căzacu, D-r Ciugureanu, Anton Crihan, Ion Buzdugan şi toţi ceilaiţi fruntaşi Basarabeni, ale căror nume rămân scrise pentru veşnicie, cu slove de aur pe firmamentele istoriei politico-naţionale a Basarabiei; meritelelor sunt cu atît mai evidente, cu mai înnălţătoare, cu cît au avut de întîmpinat  opoziţia perfidă şi puternică a cîţiva deputaţi din Sfatul Ţării în frunte cu Ţiganco, cari agitau în contra unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, acţiune ce primnsese, la un moment dat, priză în minţile rătăcite a câtorva deputaţi ţărani; dar de sigur ca ceva trecător. Ei – cari şi-au continuat propaganda lor nefastă în contra naţiunii române chiar şi la conferinţa de pace de la Paris, având şi sprijinul renegatului Alexei Kerenski, când s-au hotărât destinele neamului nostru şi s-au realizat în plin aspiraţiunile noastre naţionale.

            Iată unele din declaraţiile făcute de aceşti impostori, ca deputaţi în Sfatul Ţării: separatism în Basarabia nu există, mai ales separatism înspre România. Aici nu-şi îndreaptă privirile peste Prut decât o mână de oameni. Căile Basarabiei se confundă cu căile Rusiei, pentru că Rusia e o ţară mult mai liberă decât România. Tot astfel vede lucrurile şi ţărănimea (moldovenească) din Basarabia.

            Şi mai departe: există o primejdie din partea României, dar nădăjduim că Sfatul Ţării va reuşi să apere libertatea Basarabiei împotriva tentativelor din partea României!

(citate din discursul lui C. Stere din 4,5 şi 9 martie 1921 ţinut în Camera Deputaţilor cu ocazia validării lui C. Stere la alegerea lui de deputat al jud. Soroca)

Din aceste spicuiri, din cuvântările acestor renegaţi de rea credinţă se face dovada întregei lor atitudini şi propagandă în contra actului unirii, în contra moldovenilor noştri din Basarabia.